Ce este fericirea?

Fericirea inseamna acceptare. Acceptarea a ceea ce nu mai poti schimba, ce nu mai poti intoarce. Fericirea inseamna sa stii ce sa pastrezi si ce sa lasi sa plece din mintea ta.

Inseamna acceptarea a ceea ce ai facut sau n-ai facut. Acceptarea a ceea ce ai pierdut; timp, ani sau fiinte dragi. Inseamna acceptarea a ceea ce n-ai realizat sau invatat la timp.

Fericirea inseamna sa privesti inainte cu asumare, fiind impacat, cu trecutul si prezenttul tau, nu cu frustrarea faptului ca ai fost nestiutor, slab, incapabil, neindemanatic, infrant.

Este o greseala sa te judeci cu mintea de acum, pe care o ai tocmai in urma experientelor dificile sau negative.

Crede in tine si nu dramatiza esecul, dezamagirea sau alegerile proaste.

A nu face nici o alegere, este cea mai proasta alegere. Asa ca nu regreta nimic. Ai invatat, te-ai maturizat.

Ia-o de la capat de fiecare data si nu obosi. Uneori pierdem mult pentru a primi si mai mult…

Advertisements

De ce ne indragostim de persoane nepotrivite?

Ar fi ideal daca ne-am indragosti doar de persoanele potrivite, de oamenii pe care ii vrem in viata noastra, dar pe care nu-i putem iubi asa cum merita. Inima noastra nu tine cont de dorintele noastre, ea se indragosteste fara limite doar de cine vrea ea. Viata noastra ar fi mult mai simpla daca am putea sa hotaram pe cine sa iubim. Nu ne-am implica in relatii nepotrivite, nu am suferi fara sens, nu am regreta tot ce am trait si nu ne-am mai darui unor persoane care nu ne pretuiesc. Astfel am putea cunoaste doar latura blanda si frumoasa a dragostei.

Desi stim sau presimtim cand o persoana este nepotrivita pentru noi, tot ne simtim atrase puternic de ea. Poate ca este cu adevarat fermecatoare la prima vedere sau poate ca tanjim prea mult dupa dragoste si nu ne mai gandim ca vom ajunge sa iubim doar noi. Ne punem toate visele in acea relatie, incercam sa imbinam doar ce este bun, insa ne trezim tarziu ca doar noi am acceptat compromisuri si ne-am implicat, incercand sa gasim solutii. Ajungem sa mimam fericirea intr-o relatie in care ne simtim neglijate, dar continuam pentru ca iubim. Din pacate, nu putem sa apasam simplu un buton de delete pentru toate sentimentele noastre de dragoste si sa iubim brusc alt om. Insa viata merge mai departe si trebuie sa iei o decizie salvatoare.

Si totusi, de ce ne indragostim de persoane nepotrivite? Cum de ne simtim atrase de oameni cu care nu avem nimic in comun? Poate ca asa vom sti sa apreciem mai tarziu adevarata iubire. Poate ca avem nevoie de cateva lectii din care sa intelegem esentialul, apoi sa plecam mai departe dupa ce am invatat ceva nou. Sau pur si simplu consideram ca sunt mai atragatoare situatiile complicate care ne trezesc pasiunea, care ascund imprevizibilul la tot pasul. Viata are misterele ei, care se lasa greu de elucidat, iar iubirea este printre cele mai mari.

In ce moment devine partenerul tau „persoana nepotrivita”? Atunci cand drumurile voastre se despart, cand aveti idealuri diferite si nu va mai intelegeti, cand dragostea dispare in neant si mai pot urma multe exemple de acest gen. Tu hotarasti cand persoana de langa tine a devenit nepotrivita, insa ia aceasta decizie inainte sa fie prea tarziu. Relatiile in care nu te regasesti si trebuie sa duci multa munca de lamurire pot fi obositoare sufleteste. Mergi mai departe, fara sa te umpli de mahnire si dezamagire pentru ca meriti sa ai parte de o relatie care sa te faca sa plutesti, dar in acelasi timp sa te simti in siguranta.

Sursa divahair.ro

Ce aș schimba după 22 de ani de căsnicie, dacă mi s-ar oferi posibilitatea să o iau de la capăt?

DIN EXPERIENTELE LUI MARIUS CRUCERU

 

Sîmbătă am împlinit 22 de ani de căsnicie. Am căzut exact sîmbătă, precum a căzut în anul 1991, cînd ne-am căsătorit. Am celebrat calm, liniștit, făcînd un compromis, am gustat cu Natalia creveții de la MacDonalds, și apoi ne-am plimbat agale prin oraș. Am petrecut un timp în mașină, pierzînd timpul împreună pur și simplu (lucru la care o conving foarte greu pe Natalia … să piardă timpul), și, culmea, date fiind circumstanțele, am glumit, am rîs, ne-am bucurat de toate amintirile frumoase pe care le-am adunat împreună.

Am adunat și amintiri rele, de care sînt responsabil în primul rînd eu. Pe unele nu le mai pot șterge. Pe altele le-am șters deja. Sînt lucruri care s-au îndreptat, altele au rămas strîmbe.

Ce aș schimba acum, dacă mi s-ar dărui posibilitatea de a începe iarăși?

1. Ne-am căsătorit devreme. Dacă ar fi existat posibilitatea, ne-am fi căsătorit și mai devreme. Fiecare clipă în lipsa ei mi se pare timp irosit. Dumnezeu a creat oameni prin care își revarsă binecuvîntările în viața noastră în cascadă. Natalia este una dintre aceste ființe. Uneori, pe cînd lipsea de acasă, i-am căutat aripile, nu cumva să le fi ascuns pe undeva, fiind un înger sub acoperire.

2. N-aș îngădui să mai vină seara și să rămînem întristați. Indiferent de motiv. În 2007, în 21 mai, aș fi murit în somn. Dacă ar fi fost una dintre acele seri (puține), în care ne-am culcat bosumflați, aș fi lăsat o văduvă îndurerată și de faptul că n-a furat un zîmbet ca ultimă privire din partea mea.

3. N-aș mai juca niciodată jocul acela al șantajului emoțional, să întind supărarea mai mult decît trebuie numai pentru a putea controla situația apoi mai bine. Biblia ne îndeamnă să nu ținem mînie pe soții, să nu rămînem în supărare pe ele (în 22 de ani, nici de 10 ori nu mi-a dat ocazia Natalia să fiu în această situație. Cine o cunoaște știe despre ce vorbesc). Care este miza? Să nu ne fie împiedicate rugăciunile.

4. Am certat-o tare o singură dată. Și acum îmi pare rău, deși au trecut mai mult de 14 ani de atunci. Din greșeala mea și neatenția ei s-a spart o chitară. Bine că am scăpat de ea, că purta cu ea această tristă amintire. Niciodată nu aș certa-o pe Natalia pentru vreun obiect distrus, indiferent de mărimea și prețul obiectului. Privirile ei triste sînt mai costisitoare decît orice altceva. Și acum din cînd în cînd îi cer iertare pentru acel moment.

5. Îmi pare rău pentru că am fost supărat de mai multe ori pentru că nu îmi găseam lucrurile prin casă. Uneori ea le luase și le pusese într-un alt loc. Mie îmi place dezordinea mea aranjată, deranjul meu cu sens, haosul pe care numai eu îl înțeleg. În ultmii ani n-a mai făcut-o. S-a întîmplat însă să îmi pun eu lucruri, pe care apoi nu le mai găseam, și să dau vina pe ea. Greu mi-a fost să recunosc apoi că le-am găsit și că eu am fost cel vinovat de pierdere, dar dădusem deja vina pe ea.

6. Regret că nu am făcut mai mult sport împreună. Numai noi doi. Acum mergem împreună cu bicicletele. Vom merge împreună să facem și alte activități. Există o grămadă de idei. Plănuim să ne mutăm cîndva la casă, la sat. Poate că atunci vom avea o mică grădină și vom îmbătrîni împreună grădinărind, precum Adam și Eva înainte de cădere.

7. Îmi pare rău de vremea începuturilor în căsnicia noastră, cînd m-am purtat de multe ori copilărește, imatur. Îi mulțumesc Nataliei că a avut răbdare cu mine să cresc și să îmi adun mințile de pe drumuri. Natalia s-a căsătorit cu un adolescent care nu își terminase încă ucenicia. A știut perfect să mă educe, fără să mă așeze sub tocurile ei, fără să mă facă să mă simt prost, fără să mă facă de rușine în public.

8. Îmi pare rău că n-am petrecut mai mult timp cu familia, fiind pe drumuri, cu doctorat de scris, cu multe cursuri de predat, mai ales în anii de început ai carierei academice. Răsplătirea profesională nu înlocuiește dulceața timpului petrecut alături de cei dragi. Între 1998-2005 au fost cei mai negri ani din viața noastră de familie. Ani cu mutări succesive, stress cumulat, nopți nedormite, familia neglijată. Au fost ani în care am crezut că nu voi ocoli depresia, mai ales după ce am ratat prima scriitură a tezei de doctorat și mi-am pierdut o parte din materiale. Natalia a rămas admirabil lîngă mine ca o stîncă.

9. Îmi pare rău că nu am cîntat mai mult împreună. Acesta este unul dintre cele mai mari regrete pe care le avem cu toții, cred. Am fi putut cînta mai mult. Orice.

10. Regret că n-am ajutat-o mai mult pe Natalia la treburile casnice. Uneori a ars ca o lumînare aprinsă la ambele capete. Seara cădea frîntă. Am considerat de multe ori că eu aduc bani în casă, ea, casnică fiind, se ocupă de casă. Acum îmi pare rău că n-am stat mai mult pe lîngă ea în bucătărie, n-am ajutat-o mai mult la lucrurile alea “muierești”: zacuscă, dulcețuri, mîncare, învelit de sarmale.

11. Regret că i-am cumpărat o mașină de spălat performantă mult prea tîrziu. Asta ne-a costat un lucru pe care nu vi-l pot destănui. De asemenea, regret că, în ciuda faptului că ea nu mă lasă, nu am cumpărat încă alte două obiecte care i-ar face munca mai ușoară. Trebuia să nu o ascult și așa voi face pînă la urmă, deși îi voi strica bucătăria. Ce bine că nu îmi citește blogul!

12. Îmi pare rău că uneori, și cînd nu trebuia, ne-am gîndit mult mai mult la copii decît la noi. Copiii vor pleca, noi vom sta împreună pînă cînd moartea ne va despărți. Acum petrecem mai mult timp împreună și ne neglijăm cîte puțin copiii de dragul nostru.

13. Regret că uneori am plecat în grabă din casă și, pentru că ea era ocupată în altă cameră, iar eu eram în mare viteză, nu ne-am mai luat la revedere față către față. Am sunat-o apoi, dar nu față către față. Tatăl meu nu s-a mai întors acasă după o astfel de despărțire. Niciodată.

14. Îmi pare rău că am ratat cîteva concedii din cauza lucrărilor mele, proiectelor mele, doctoratului meu, nunților din familie sau din biserică. Uneori ne-am făcut concediile între două nunți. Există momente în care trebuie pur și simplu să închidem telefonul și să ne vedem numai de ai noștri.

15. Îmi pare rău pentru momentele în care am fost nerăbdător, deși am văzut-o că este foarte ocupată, că se dă peste cap să ne slujească pe toți ai casei. Egoismul a cîștigat de cîteva ori și a luat tribut din relația noastră. Am văzut-o suferind că nu poate face mai mult.  O suferință inutilă.

16. Regret că am descoperit destul de tîrziu, după primii ani ai căsniciei noastre, că nu m-am căsătorit ca ea să mă facă fericit pe mine, ci ne-am căsătorit ca eu să o fac fericită pe ea. Că nu ea este datoare cu ceva, ci eu sînt dator să o iubesc necondiționat, fără vreo aromă contractuală, și pînă la capăt, fie acest capăt sacrificiul de sine și chiar viața înseși.

17. Regret că în cîteva rînduri am certat-o mult prea disporționat cu greșeala făcută. Atunci am considerat că este legitim, acum, nu. Am făcut-o să plîngă de trei ori. Țin minte acele trei zile. Și acum îmi arde inima de regret. Niciun bărbat n-ar trebui să facă vreo femeie vreodată să plîngă. Acele lacrimi sînt cele mai sărate și cele mai înfiorate din toate cîte le cunosc.

18. Îmi pare rău că nu am fost mai neglijent în anumite lucruri și mai puțin fixist în altele, pentru a nu-i crea stress și oboseală suplimentară. Nu-mi place să întîrzie. Toată lumea știe că femeile întîrzie. Dacă ne-am certat de la ceva des a fost pentru cele 10 minute (exact 10 minute) pe care Natalia le calcula greșit. Acum îmi pare rău. Uneori ne-am stricat cîte o Duminică întreagă pentru acele 10 minute întîrziere. Nervi, frustrare, mînie, care nu lucrează nicicum neprihănirea lui Dumnezeu.

19. Îmi pare rău că în primii ani am ridicat vocea la copii. Am crezut că numărul de decibeli sînt mai convingători decît argumentele și explicațiile cu blîndețe. Naum-Lucas, fiul nostru, a crezut pentru multă vreme că se numește NAUM-NU! Îi cer și lui ietare pentru acei ani obositori și în care nu am știut să fiu un tată mai bun.

20. Regret că mi-am găsit uneori, dacă eram frustrat pe ceva, nu comunicam clar, și căutam să “i-o întorc și eu cumva” să vadă și ea cum este să pățești la fel. N-am avut nicio bucurie, nicio satisfacție. Dimpotrivă, cînd s-a întîmplat, m-am simțit mai slab, mai nefericit. Niciodată nu se răsplătește o lipsă cu o altă lipsă. Nu aceasta este dragostea. Dragostea este o uitucă. Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul și suferă totul.

21. Îmi pare rău că m-am îngrășat și mi-am bătut joc de trupul meu din neveghere. Natalia și-a păstrat un trup care arată spre 23 de ani, acum la 43. Vîrsta mea biologică este, după măsurătorile celor de la cabinetul de fitness, undeva pe la 50 de ani. Vîrsta ei biologică, măsurată cu același aparat este de 28 de ani. Acum slăbesc. Sora mea mi-a dăruit cel mai frumos compliment în dreptul fotografiei de sîmbătă. “Credeam că poza este făcută în urmă cu 10 ani!”

22. Regret că nu am zîmbit mai mult. În primii ani ne zîmbeam larg unul altuia în fiecare dimineață. Cu timpul s-au adunat acreli, poveri, dureri și ne-am trezit apăsați, triști. Îmi pare rău pentru fiecare dată, cînd aș fi putut avea ocazia să îi trezesc zîmbetul, în special după moartea mamei ei, și nu am mai avut cheful sau energia sau entuziasmul să zîmbesc eu primul. Mi-ar fi răspuns cu siguranță!

CASATORIA NU ESTE PENTRU TINE

Imagine

 

Daca va ganditi sa va casatoriti ca sa fiti fericiti, e bine sa va mai ganditi de 10 ori inainte sa o faceti.

NU, nu cred ca ati inteles ce am vrut sa spun, si inainte de a trage concluzii, va sfatuiesc sa cititi mai departe.

 

Casatoria adevarata NU se bazeaza pe cat de mult poti sa primesti pentru a fi fericit ci pe cat de mult esti dispus si iti doresti sa oferi.  

Nu te casatoresti ca sa te faci pe tine fericit, te casatoresti ca sa-l faci fericit pe celalalt.

 Casatoria nu este pentru tine! Nu este despre tine!

Casatoria este despre si pentru persoana cu care te vei casatori.  

 Poate ca vi se pare exagerat ce spun, dar  tocmai de aceea casatoriile se destrama timpuriu; pentru ca majoritatea persoanelor care se casatoresc, gandesc ca trebuie sa o faca pentru a fi fericite si plecand cu aceasta idee la drum si cu multe asteptari din partea celui cu care se casatoresc, pornesc gresit din start.

Imaginati-va ca fiecare persoana care se casatoreste, s-ar gandi cum sa-l faca fericit pe celalalt, s-ar gandi la ce are de oferit sau cum sa dea tot ce e mai bun celuilalt, s-ar gandi sa implineasca nevoile celuilalt si sa il puna mai presus de propria persoana!! Oare nu credeti ca astfel de casnicii ar rezista in timp si oare nu ar fi ele numai lapte si miere daca fiecare s-ar gandi la ce il face fericit pe celalalt??

Persoana cu care ne casatorim nu este precum un produs din supermarket deasupra caruia scrie sloganul: “ daca nu te face fericit, poti sa il returnezi si sa iei unul nou”,  nu este un produs pe care-l poti returna cand se strica sau nu te mai satisface, iar daca vom intra in casatorie cu mari asteptari, in loc sa intram cu dorinta de a darui, de a ne darui, este posibil ca la un moment dat, cu trecerea anilor sa ramanem doar cu un gust amar.  

O casatorie adevarata nu este niciodata despre tine. Este despre persoana pe care o iubesti – este despre dorintele, nevoile, sperantele si visele ei.

Egoistul  va intreba intotdeauna ce primeste pe cand altruistul se va intreaba intotdeauna ce poate sa ofere.

Iubirea si casatoria este pentru celalalt si cu cat iubesti mai mult si ai grija sa-l implinesti pe cel de langa tine, cu atat mai multa iubire vei vedea ca ai sa primesti din partea lui.

 

  • Daca fiecare persoana care se casatoreste s-ar gandi cum sa-l implineasca pe celalalt , casatoriile nu s-ar sfarsi cu un gust amar ci cu moartea.

 

 

 

 

Declaratia lui Brad Pitt catre soția sa Angelina Jolie (frumos!!)

Imagine
Soția mea se îmbolnăvise. Ea era mereu nervoasa din cauza problemelor de la locul de muncă, viața personală, eșecurile ei și copiii. Pierduse aproape 15 kg si ajunsese la 40 kg. Devenise extrem de slaba si plangea constant. Nu mai era o femeie fericita. Suferea in permanenta de dureri de cap, dureri in piept si nevralgii intercostale. Nu dormea bine, adormea numai dimineața și obosea foarte repede în timpul zilei. Relația noastră ajunsese in punctul in care urma sa ne despartim. Frumusețea ii disparuse, avea cearcane uriase, nu mai avea grija de ea. Refuza sa mai joace in filme, respingand rapid orice rol i se propunea. Mi-am pierdut speranța și a crezut că vom divorța mai repede … Dar apoi m-am decis să acționez si sa schimb asta. Pana la urma a fost cea mai frumoasă femeie de pe pământ, idolul a mai mult de jumătate din bărbații și femeile de pe pământ,iar eu eram singurul caruia ii era permis sa doarma alaturi de ea si sa o imbratiseze.
Am inceput sa ii cumpar flori, sa o sarut tot mai des, sa ii fac complimente. Am surprins-o si am multumit-o in fiecare minut. Am vorbit în public doar despre ea. Am dus toate discutiile în direcția ei. Am lăudat-o în fața prietenilor nostri. I-am luat numeroase cadouri si am inceput sa traiesc doar pentru ea. 
Pare de necrezut, dar ea a înflorit. A inceput sa mai ia in greutate, nu mai era nervosa și m-a iubit chiar mai mult decât oricând. N-am crezut niciodata că ea poate iubi atât de mult.

Și apoi am realizat un lucru : femeia este reflectarea barbatului de langa ea.

Dacă o iubești până la punctul nebuniei, ea va deveni o nebunie.

Am întâlnit cândva doi soți în vârstă care au încă unul pentru celălalt gesturile și micile atenții tandre pe care ne așteptăm de obicei să le vedem doar la tineri, în perioada logodnei. El are pentru ea priviri pline de bunătate și recunoștință. Când se sprijină pe brațul lui, ea se simte tânără și frumoasă, în ciuda celor optzeci de ani. Își zâmbesc, se mângâie unul pe altul. Atunci când unul e supărat, celălalt îl bate cu afecțiune pe spate sau pe mână. Și iși vorbesc cu multă plăcere. Trăiesc împreună de atâția ani și încă n-au terminat să-și spună tot ce aveau de spus. Iată un exemplu de cuplu fericit. Care le e secretul? Nu și-au pierdut niciodată afecțiunea unul față de celălalt. Cu toate acestea, dacă le-am analiza viața mai îndeaproape, am putea vedea că ea nu a fost deloc ușoară pentru niciunul dintre ei. Poate că ea ne-ar povesti cu tristețe, în timp ce el îi strânge mâna spre consolare, cum și-au pierdut fiica într-un bombardament, iar el fără pic de frustrare, va recunoaște că n-a făcut niciodata o cariera sau că a fost șomer un timp, moment în care amândoi își vor aduce aminte de zilele de foame și de sărăcie prin care au trecut. Dar e clar ca bună ziua că sunt fericiți. Dacă ar fi puși în același loc cu capetele încoronate, cu starurile de cinema, cu miliardarii, ei s-ar simți cât se poate de în largul lor. Nici frustrările, nici complexele nu i-au putut vreodata stăpâni și nu și-ar da viața pe alta daca prețul pe care ar trebui să-l plătească ar fi să aibă alt tovarăș de viață.Puterea iubirii poate face miracole. Dragostea poate să facă minunată o viață pe care alții ar crede-o monotonă și cenușie. Ea ne ajută să deschidem ochii și să vedem cu adevărat minunile naturii care ne înconjoară tăcută; iubirea știe să ne facă să apreciem un cuvânt bun, o întâlnire neașteptată, o prăjitură bună, o scrisoare de la cineva de departe, un pahar de apă rece când ne e sete, un fotoliu confortabil si o pereche de papuci după o plimbare lungă, o seară petrecută la gura sobei, o țigară, o ceașcă de cafea sau de ceai… Adică tot felul de lucruri mici și care ajung mult prea des mașinale, instinctive, de care nu mai știm să ne bucurăm. Numai dragostea poate trezi în noi astfel de emoții plăcute și calme. Evident,”cine n-ar vrea sa fie iubit?”, ni se va replica. Dar noi ce facem ca să fim iubiți? Cazul femeii fatale care are toți bărbații din lume la picioare se întâlnește foarte rar (și până la urmă cui îi folosește așa ceva ?). Și, din fericire, Don Juan e un personaj demodat. Dragostea care ne ajută să trecem peste griji și decepții, să nu ne lăsăm înglodați in complexele de inferioritate e asemenea unei plante cu două rădăcini bine înfipte în pământ și pe care o îngrijim cu multă tandrețe -Andree RobertiImagine